BUBBLE LAMP I, Firekultur
Preț de pornire: 2000 €

Daniel Pop, născut în 1976, fondator al grupului artistic Firekultur (2016), este designer și autor de obiecte care traversează granițele dintre artă, design și arhitectură. Recunoscut pentru instalațiile sale ambientale și pentru explorarea expresivă a ceramicii, el a dezvoltat un limbaj vizual distinct, unde materia devine un mediu viu, purtător de semnificație și poezie.

Bubble Lamp I este o piesă unicat, creată prin tehnici tradiționale de ceramică, înnobilată prin utilizarea aurului coloidal care conferă bazei ceramice o estetică apropiată de bronzul patinat. Forma brutalistă, construită dintr-o aglomerare de sfere ce par suspendate, subminează ordinea geometrică a cilindrului de bază și o transformă într-un obiect sculptural prețios. Lumina caldă proiectată prin abajur potențează subtilitatea volumelor, adăugând obiectului o dimensiune poetică și ambientală.

Procesul de realizare implică arderi repetate la 1060 ˚C și experimente cromatice complexe, rezultând într-o piesă cu un caracter irepetabil, marcat de imperfecțiuni care devin garanția autenticității și a valorii de colecție.

Prin Bubble Lamp I, Firekultur formulează o declarație estetică și conceptuală: „design contre design”. Obiectul se opune esteticii seriale și impersonalizate a obiectelor comerciale, afirmând în schimb unicitatea, expresivitatea și forța culturală a designului de autor.