Despre Fundația Serviciilor Sociale Bethany
Fundația Serviciilor Sociale Bethany activează de peste 20 de ani în România. Prin programele sale, susține copiii și tinerii aflați în dificultate oferindu-le terapie recuperatorie gratuită, suport psihologic și sprijin material.
Ne îndreptăm mereu atenția spre familiile care și-au pierdut din echilibru din cauza unei probleme financiare, medicale sau de emoționale şi lucrăm pentru a identifica împreună soluții.
Găsim căi de rezolvare dezvoltând programe de recuperare pentru copiii cu dizabilități, programe de consiliere și educație parentală, programe educaționale pentru elevii din mediul rural, incluziune socială și voluntariat. Derulăm activități în Iași, Timișoara și București, având în spate o experiență de peste 20 de ani de activitate.